top of page
Poza scriitoruluiFelicia Mureșan

Despre post

Majoritatea religioasă este cuprinsă de febra postului în această perioadă. Însă pseudo-ascetul modern nu trebuie să-și facă griji, deoarece oferta de salam, carne, ciocolată și tot ce vrei de post este extrem de generoasă. În felul acesta omul nici măcar nu mai știe că postește, iar în plus are sentimentul că și-a făcut datoria și că Dumnezeu ar putea fi mulțumit. Pe cine mai intereseză faptul că postul a fost redus doar la aspectul legat de alimentație?

Ar trebui să avem postul Paștelui sau nu? Sigur că da! În primul rând, ar trebui să existe o desprindere de poftele nesănătoase&nesfinte și o investiție mai intensă a timpului sipitual. Departe de a ne simți chinuiți și obligați, ar trebui să-i dăm sufletului nostru ocazia de a avea o adevărată sărbătoare săturându-l cu deliciul sufletesc al lucrurilor dumnezeiești. Ar fi timpul să contemplăm mai mult cerul și să fim mai puțin preocupați cu pământul, cel puțin acum, dacă nu de fapt tot timpul. Am putea posti mai mult nu de tot felul de mâncăruri ci, lepădându-ne de televizor, de internet, de ziare, reviste și alte preocupări efemere și de altfel, neconstructive și nesănătoase.

Am putea vorbi mai puțin și ne-am putea gândi mai serios la multele lucruri pe care am vrea să le spunem crezând că avem dreptate. Ne-am putea revizui cu mare atenție relațiile. Poate am fost prea aspri, poate am judecat, probabil am bârfit, i-am privit de sus pe ceilalți sau au fost situații în care am zis sau făcut nedreptăți. Ar trebui să ne inventariem jurămintele și promisiunile făcute lui Dumnezeu în zile grele și cele făcute oamenilor în diferite momente de viață, bune sau rele... dar rămase neonorate. Ar trebui să fie vremea vindecării relațiilor. Să-i căutăm pe cei pe care i-am rănit și să ne cerem iertare, să reparăm daunele făcute. Caută un om flămând împarte-ți pâinea cu el și hrănește-l. Îmbracă un orfan și fii mângâierea unei văduve. Nu-ți întoarce spatele atunci când vezi o nevoie și nu te mai gândi doar la tine.

Este vremea dezlegării lanțurilor răutății, a duplicității, a bolilor de tot felul fizice sau sufletesti. Dacă există patimi nesănătoase, bolnave și păcătoase în viața noastră, acum este cel mai potrivit timp pentru lepădarea lor pentru totdeauna.

Privește în jur și învață să vezi rostul pentru care Dumnezeu te-a așezat în lumea de aici, nu îți pierde vremea cu nimicuri.

Impulsuri spirituale



コメント


bottom of page