top of page
  • Poza scriitoruluiFelicia Mureșan

Reușita (6): Disciplina

În ultimul timp se consideră adesea că ”secretul” reușitei este motivația (Am sau nu am motivație; Trebuie să îmi găsesc motivația; Mi-am pierdut motivația etc). Cuvântul ”motivație” este un derivat din cuvântul ”motiv”. Când începi să lucrezi la un obiectiv este evident că ai un motiv (adecvat sau mai puțin adecvat) dar acesta este doar un motiv.

Așa cum un motor nu este alcătuit doar dintr-o singură piesă, așa cum o prăjitură nu se face cu un singur ingredient, nici reușita nu se poate face dintr-o singură piesă, nici măcar dacă aceasta este ”motivația”.

Am văzut până acum câteva dintre importantele ingrediente ale reușitei, spre exemplu:

Alegerea destinației (vezi articol Reușita – Destinația)

Destinația se alege pe termen lung (vezi articol Reușita – Termen lung)

Perseverența (vezi articol Reușita – Perseverența)

Acum îl adăugăm pe ultimul. Ca să îl găsim, trebuie să completăm spațiile goale din următoarele proverbe:

Cine se trezește de dimineață, .............. ajunge.

Nu lăsa pe mâine ce poți face ...............

Pomul se cunoaște după roade, omul după ...............

Când te-apuci de câte-o treabă, n-o lăsa fără ...............

Omului cu stăruință toate îi sunt cu ...............

Munca este ca și .............., trebuie să o împingi ca să meargă.

.............. e soră cu bucuria.

Bob cu bob se umple ...............

Pământul rodește acolo unde mâna ...............

După muncă și ..............

Ultimul ingredient cheie al reușitei este DISCIPLINA.

Ce este disciplina? Disciplina este capacitatea de a face ce trebuie atunci când trebuie. Fără această capacitate nu va exista reușită. Poate exista motivație, poate exista motiv, poate exista destinație, dar toate acestea se vor transforma în vise, în speranțe neîmplinite care nu vor ajunge la finalitate.

Disciplina este legătura între prezent și viitor, între motiv și reușită, între dorință și împlinire.

Da, într-adevăr avem probleme de disciplină. Cedăm prea ușor când dăm de greu, cedăm prea repede când apar obstacole deoarece ne așteptăm ca lucrurile să meargă ... ușor. Comoditatea și reușita nu se întâlnesc niciodată. Este nevoie de disciplină pentru a înainta spre reușită pas cu pas.

Nu am visat niciodată succesul. Am muncit pentru el. – Estee Lauder

P.S. Cuvintele cheie/lipsă din proverbele de mai sus: departe, azi, fapte, ispravă, putință, măgarul, hărnicia, sacul, muncește, răsplată

bottom of page