top of page
  • Poza scriitoruluiFelicia Mureșan

Să înfrunt... sau... să fug...


Viața e așa cum e... cu bune și cu grele... dar, de multe ori, ocolim înfruntarea lor. Uneori devenim de-a dreptul comici... Dar, dacă în cele din urmă acceptăm provocarea, s-ar putea să nu se sfârșească neapărat rău, iar pe alocuri s-ar putea să fie chiar și distractiv...

Evitarea problemelor este una dintre soluțiile recomandate, dar nu merge la nesfârșit. La un moment dat, problemele trebuie înfruntate. Până la urmă tot trebuie să intri în ”ring” și să te confrunți cu problemele. Oricât de mult încercăm să evităm, oricât de mult încercăm să ne mințim singuri spunându-ne că anumite probleme nu există, tot nu scăpăm: până la urmă tot suntem aruncați în ”ring”, iar o dată ajunși acolo trebuie să înfruntăm. De ce? Pentru că doar așa se lămuresc și se rezolvă unele probleme. Suporteri, sfătuitori vom avea tot timpul... oameni care să se dea cu părerea, oameni care să ne dea sfaturi sunt tot timpul, dar nimeni nu poate intra în ring în locul nostru.

Partea cea mai bună este că dacă depunem un oarecare efort bine gândit (adică înțelept), de cele mai multe ori, ne iese bine. Da, e adevărat, uneori mai încasăm și lovituri (TOȚI încasăm lovituri de la viață), dar loviturile ne întăresc și printre ele reușim să avem apoi victorii.

Cea mai mare victorie nu este fuga de înfruntare, nici perfecționismul spre care tindem în mod absurd, ci faptul că am stat acolo și am luptat (înțelept) până la capăt!


bottom of page