Spectator pe scena trecutului
de Elisabeta Claudia Creț
Noapte... întuneric peste tot,
gândul nu pot să- l opresc
din călătorie, deși ar fi bine.
Alte zări îmi par acum departe,
par reprezentate pe o scenă aparte.
Cândva am fost actor,
acum, simplu spectator
al unor tablouri sau acte.
Cum se poate?
Mintea este scena,
gândul ridică brusc cortina,
se-aprinde lumina.
Evenimente se perindă prin fața ochilor mei,
figurat aș spune
c-am fost și-n groapa cu lei.
Mă trezesc singură eu,
iar joc rolul cel mai greu.
Ca Iona, îmi strig ecou', nu am auditoriu.
Trecutul e tot mai șters, și-a pierdut din sens.
M-am răzgândit, nu zic nimic,
cum să fiu actor în trecut?
E răvășitor.
Simplu spectator, gândurile îmi adun,
las trecutul și îmi văd de drum.
