Caută


Bunătate
O poveste veche spune despre un bătrân care purta la el, mereu, un vas mic cu ulei oriunde mergea. Dacă intra pe o poartă care se deschidea greu, ungea zăvorul. Când intra pe vreo ușă care scârțâia, picura puțin ulei pe balamale. Și tot așa umbla prin viață, ungând toate locurile dificile, făcând să fie mai ușor pentru toți cei care veneau după el. Oamenii îl considerau un om excentric, ciudat și nebun, dar el... mergea continua să facă tot așa, cu perseverență și credincioși


Despre iertare
Viața, și în special relațiile, ne întâmpină uneori cu momente dificile. Unele dintre aceste sunt din cauza faptului că noi, oamenii, greșim... uneori mai puțin, alteori mai mult... uneori greșeala poate fi remediată... alteori nu... În ultimul timp s-a dezvoltat o aversiune față de unele cuvinte din această categorie, ”greșeală” și ”iertare” fiind două dintre acestea. Totuși, aceste cuvinte sunt cuvinte ca oricare altele, ele reprezintă ceva din realitatea noastră existenți


Îngăduința
Să învățăm de la cei mai mari: William Gladstone, prim ministru al Marii Britanii de 4 ori timp de 16 ani, a fost un om îndrăgit de popor și putem să înțelegem aceasta aflând următoarea întâmplare din viața sa. Biografia sa povestește că pentru a-și pregăti propunerile pentru buget în fața Camerei Comunelor, Gladstone a cerut informațiile necesare celor de la Trezorerie. Responsabilul pentru elaborarea datelor și informațiilor financiare era un om extrem de meticulos căruia G


Cealaltă față a realității
Un om își cumpăra ziarul în fiecare zi de la chioșcul de ziare. Întotdeauna îl saluta pe vânzător foarte politicos, însă avea parte în schimb de un tratament foarte aspru și nepoliticos; vânzătorul îi arunca ziarul în față foarte bădăran. Cu toate acestea, omul nostru zâmbea politicos și îi ura o zi bună. Situația a continuat mai multe zile, până când un prieten l-a întrebat: - Tot timpul se poartă așa de nepoliticos cu tine? - Din nefericire, da. - Și tu ești tot timpul așa


Meditația
Meditația pentru suflet și minte. Pe vremuri când erai în trecere prin satele românești, aveai ocazia să vezi frecvent bătrânii stând în fața casei pe laviță (așa se cheamă banca din fața casei). Mai vedem încă lavițele în fața caselor, dar într-adevăr nu vedem decât rar pe cineva stând pe ele. Multe au auzit acele lavițe la viața lor... multe s-au spus pe acele lavițe... și multe s-au gândit fără a fi spuse vreodată. Ce făceau bătrânii stând pe acele bănci din fața casei?..


Eu pe primul loc sau...
”Nimeni nu este o echipă completă... Avem nevoie unii de alții! Tu ai nevoie de cineva, iar cineva are nevoie de tine. Nu suntem insule izolate. Pentru ca această chestie numită viață să funcționeze, trebuie să ne sprijinim și să ne susținem reciproc. Să relaționăm și să răspundem. Să dăm și să primim. Să mărturisim și să iertăm. Să întindem mâna, să îmbrățișăm și să ne bazăm pe ceilalți. Deoarece niciunul dintre noi nu este un om complet, independent, autosuficient, super-c


Sindromul raței
Unii dintre noi suferă de „sindromul raței”: la suprafață părem calmi, dar pe dedesubt vâslim sau pedalăm cu disperare încercând să salvăm aparențele. Astfel că, sfârșim mai mult supraviețuind decât reușind... Ce bine că oamenii din jurul nu știu cât de multe lucruri nu știu de fapt... Cât timp îi ținem la distanță, putem spera că momentul va trece și data viitoare va fi mai... bine. Și totuși, s-ar putea să nu fie așa... Ce avem de făcut știm toți: problemele trebuie confrun


Neuroplasticitatea
Pentru cine dorește să înțeleagă mai mult despre funcționarea creierului și a minții umane este recomandată citirea cărții Neuroplasticitatea , scrisă de acad. prof. dr. Leon Dănăilă. Între multe perspective care se vehiculează despre psihicul uman, aceasta carte prezintă realități dovedite prin studii de specialitate. Chiar dacă prezintă informații de specialitate, cartea poate fi parcursă ușor, iar cititorul poate să înțeleagă mesajul ei. Neuroplasticitatea este capacitatea


Despre comunicare
Un lucru bun de făcut este să învățăm și de la alții. Astfel că, de data aceasta vom arunca o privire în lumea afacerilor și vom învăța de la experții în afaceri câteva lucruri despre comunicare, câteva reguli de baza în comunicare, bine exprimate și bine explicate. Dacă aceste lucruri sunt valabile pentru reușita în afaceri, ele sunt, cu siguranță, valabile și pentru reușita în relațiile cu cei apropiați (soț – soție, părinte – copil, frați, surori, prieteni, etc.) Pregăteșt


Reușita (1): Obiceiuri de început de an
Fiind la început de an, ne bântuie obiceiul nostru sau al altora de a-și stabili obiective pentru noul an. Ca să ne amuzăm puțin, ne amintim o glumă inventată de cei glumeți: Se spune că la început de an ”toți” oamenii își fac planuri, liste de scopuri sau obiective pe care vor să le atingă în noul an. Statistica ne relevă faptul că până la 15 ianuarie, 80% dintre aceștia uită ce au scris pe lista lor. Până la 1 martie, 18 % dintre oameni pierd foaia pe care au scris lista de


Despre prietenie
Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă… Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine. Dacă într-o zi îți vine să fugi, caută-mă… Nu promit că o să te opresc, dar pot să fug cu tine. Dacă într-o zi nu ai chef sa asculți pe nimeni, caută-mă… Promit să tac oricât vrei. […] Marin Sorescu


Orgolii sau fericire
Fiecare alege ceva. E timpul din an cand fiecare face o alegere: orgolii sau fericire. Cele doua nu merg pe aceeasi cale. Sa nu confundam orgoliul cu demnitatea. Intr-adevar e o limita fina intre ele, de aceea e greu sa le diferentiezi uneori. Poti, totusi, sa faci aceasta diferentiere daca esti sincer cu tine insuti... Revenind: orgoliu sau fericire e intrebarea in aceasta perioada... dar nu numai, poate fi o intrebare pentru fiecare zi, pentru un an intreg. Alege sa fii fer


Luna cadourilor
Luna decembrie este, categoric, luna cadourilor... comerțul este extaziat... unii oameni sunt încânți... alții stresați... La început, când faci primele cadouri poți să fii extraordinar de entuziasmat: ai posibilitatea ca, în cele din urmă, să cumperi cadouri așa cum ai visat atâta timp! (uneori ne întrebăm dacă bucuria este mare pentru că putem bucura pe cineva prin acel cadou sau pentru că ne place nouă să facem cumpărături... merită de gândit) Printre multele, diversele of


Importanța biografiilor în dezvoltarea copiilor (și nu numai)
Copii pot învăța din viața altor copii & oameni, tot la fel de simplu cum învață de la ceilalți copii din jurul lor sau, din păcate, de la diverse personaje găsite pe rețelele de socializare. Dar pentru aceasta, cineva trebuie să îi îndrume spre lumea reală a biografiilor de valoare. Putem face asta oferindu-le cărți (spre exemplu Zece fete care au schimbat lumea în bine sau Băieți de caracter) sau urmărind împreună filme biografice (spre exemplu The Blind Side sau Minunea


Cărți pentru dezvoltare personală
Oamenii caută cărți bune de citit, cărți de valoare care să aibă un impact benefic asupra calității vieții lor. Iată o listă recomandată de rectorul Universității Babeș-Bolyai, d-l Daniel David, psiholog cu prestigioase calificări științifice și profesionale. Cu siguranță este o listă întocmită cu grijă și bine direcționată spre o dezvoltare personală cu adevărat reușită. Lista este diversă, astfel că vă dorim spor la lectură! Aici puteți citi lista prezentată în articolul

